11.54M
Категория: ИсторияИстория

Drumul spre succes al lui Henry Ford

1.

Drumul spre succes
al lui Henry Ford

2.


Henry Ford s-a născut în statul Michigan pe data de 30 iulie
1863. A fost primul din cei 6 copii pe care William și Mary
Ford urmau să îi aibă. Pasiunea pentru mecanică a apărut
foarte repede. Încă de la vârsta de 12 ani, acesta era
interesat de foarte multe lucruri din domeniu. La vârsta de
15 ani, viitorul mare industriaș american a reușit să
construiască primul motor cu aburi; acest lucru avea loc în
anul 1878. Un an mai târziu, și-a început ucenicia la
Detroit.
După terminarea uceniciei, Henry s-a întors la Dearborn. A
urmat apoi o perioadă în care a avut mai multe locuri de
muncă, pentru o perioadă scurtă de timp. În anul 1888, s-a
căsătorit cu Clara Bryant. În anul 1891, a lucrat ca inginer
la Edison Illuminating Company, în Detroit, unde a avut o
carieră frumoasă, ajungând să fie promovat inginer-șef.
Timpul suplimentar și fondurile suplimentare pentru a se
ocupa de experimentele sale au însemnat mult pentru viitorul
mare industriaș al lumii. Principala sa preocupare a fost
funcționarea motoarelor cu ardere internă.
În anul 1908, a reușit să fabrice un automobil la un preț
foarte bun. Este vorba despre modelul T. A fost un succes
bine meritat, un automobil ușor de utilizat, care putea
merge și pe drumuri accidentate.
În anul 1919, Henry Ford și fiul său, Edsel, au reușit să
achiziționeze tot stocul de acțiuni al propriei companii.
La acea dată, valoarea acestora se ridica la uriașa sumă de
105.568.858 dolari. Edsel a condus compania până în anul
1943, data la care a și murit. Președinția companiei s-a
reîntors, în felul acesta, la tatăl său.

3.

• Henry și fiul său, Edsel Henry
s-a retras din această funcție
în anul 1945, când nepotul său
a preluat funcția de
Președinte. Un an mai târziu, a
primit prima medalie de aur
pentru contribuția la
bunăstarea omenirii din partea
Institutului American al
Petrolului. Celebrul creator de
mașini din America a încetat
din viață pe data de 7 aprilie
1947, la vârsta de 83 de ani.

4.

10 lucruri pe care nu
le știai despre Henry
Ford, fondatorul
companiei de
automobile Ford!
Astăzi se împlinesc 152 de ani de când s-a născut Henry Ford, omul care a pus bazele
construcției automobilelor în serie, autor al unui nou mod de organizare a producției
industriale numit fordism si inventatorul marcii care îi poartă numele. S-au scris multe
povești despre activitatea lui dar poate nu știați că :
In copilarie, mama sa a fost cea care i-a încurajat interesul pentru meșteșug iar tatal
sau i-a îndrumat pașii spre mașinăriile pe care le utiliza la ferma unde a crescut a fost
concediat de la primul său serviciu
Primul motor pe benzină l-a construit în propria casă, apoi l-a montat și testat pe
chiuveta de la bucătarie
Thomas Edison a fost modelul lui în viata, cel care i-a devenit și un bun prieten a fost
pilot de curse pe propriile mașini pentru a le demonstra fiabilitate
A falimentat două companii înainte să cunoască succesul cu Ford Motor Company
Acandidat pentru Senatul Statelor Unite ale Americii in 1918 dar fară succes
A fost proprietarul ziarului „The Deaborn Independent” o publicație controversată, care
in 1920 a inceput o campania antisemită, publicand articole defăimătoare la adresa
evreilor
A fost inamicul sindicatelor și a fost ultimul producator de masini care s-a alăturat
acestor organizații
în timpul celui de-al doilea razboi mondial a produs în fabricile lui bombardiere, jeepuri si tancuri pentru armata americană
a ridicat numeroase școli cu o singura clasa în care se punea accent pe învațul prin
practică
a înfiintat muzeul “Henry Ford” pentru a conserva si promova cultura și inventiile
americane

5.

La momentul actual în Republica Moldova sunt 18003 de maşini marca Ford .

6.

Prima msina
Ford mustang 2015
Ford mustang 1964
Ford mustang 2021
Cum au evoluat masinile Ford

7.

Multumesc de atentie
• Mandreanu Catalina
English     Русский Правила