Manierismul in Arta

1.

Manierismul

2.

Începând cu anii 1527-1530, spiritul renascentist suferă o criză brutală care
distruge optimismul senin al începutului de secol. Jefuirea Romei (Sacco di
Roma) în anul 1527 de către mercenarii spanioli şi germani în slujba
habsburgilor, sinonimă cu prăbuşirea puterii papale, influenţa crescândă a
Spaniei în politica statelor Italiei şi măsurile Bisericii Catolice împotriva
progresului alarmant al Reformei, toate acestea constituie fondul din care se
detaşează preocupările artiştilor din vremea respectivă. În acest sens,
manierismul îndeplineşte tendinţa de transformare arbitrară şi de deformare a
realului, exacerbarea subiectivităţii creatorului pe calea unei expresivităţi
specifice, în căutarea marilor formule stilistice: „la maniera”. Două opere ale lui
Gian Paolo Lomazzo au servit în acel timp artiştilor să-şi definească relaţiile cu
procesul de creaţie artistică: Trattato dell’arte della pittura, scoltura et
architettura (Milano, 1584) şi Idea del tempio della pittura (Milano, 1590).
Termenul de „manierism” a fost introdus de istoricul de artă elveţian Heinrich
Wölfflin la începutul secolului al XX-lea în lucrarea Das problem des Stils in der
bildenden Kunst („Problema stilului în arta plastică”, 1912).

3.

Trasaturi caracteristice
– pierderea clarităţii şi coerenţei imaginii
– multiplicarea elemenelor şi a planurilor în compoziţie
– simboluri complexe care se referă la domenii care nu aparţineau
până acum tematicei artistice (alchimie, arta blazonului, limbajul
florilor, …)
– gust pronunţat pentru un erotism estetizant
– deformarea şi torsiunea corpurilor
– scheme sinuoase („figuri în serpentină”)
– modificarea proporţiilor între diverse părţi ale corpului
– alungirea formelor

4.

Jacopo da Pontormo (1494-1557) a fost reprezentantul cel mai important al manierismului. A
frecventat atelierele lui Leonardo da Vinci, după care a devenit colaboratorul cel mai apropit al lui
Andrea del Sarto. A practicat o artă stranie, cu culori reci şi ireale, figurile personajelor sunt
complicate şi sinuoase, compoziţiile dense şi complexe sunt pline de dramatism.
Coborârea lui Iisus de pe cruce
Iosif în Egipt

5.

Rosso Fiorentino (1494-1540) a executat din însărcinarea regelui François I frescele
pentru palatul din Fontainebleau, inaugurând stilul manierit francez al secolului al XVIlea, numit şi École de Fontainebleau. Acest stil a pătruns de aici în cercul artiştilor din
Antwerpen şi al pictorilor englezi ai epocii.
Moise apără
fiicele lui Ietro
Coborârea de pe cruce

6.

Agnolo Bronzino (1503-1572),
elev al lui Pontormo, pictor de
curte al familiei Medici din
Florenţa, a realizat un mare număr
de portrete şi tablouri cu subiect
religios. Stilul său este rafinat,
aristocratic, excelând prin redarea
detaliilor şi a culorilor într-o formă
strălucitoare.
Alegorie - Triumful Venerei

7.

Parmigianino (1503-1540), discipol al lui Correggio, se caracterizează printr-o redare
ambivalentă a relaţiilor spaţiale, cu accentuarea elementelor verticale. A fost cel mai influent pictor
manierist italian. Tatăl și unchii lui l-au învățat tehnicile picturii, iar la vârsta de 16 ani, deja pictase
complet un altar la biserica locală. Începând cu anul 1520, artistul renascentist Correggio a devenit
sursa sa principala de inspirație. Specialiștii cred că tânărul artist l-ar fi asistat pe Correggio la
pictarea frescelor unei biserici din Parma, unde Parmigianino ar fi finalizat un portret al papei
Clement VII. Tânărul artist a încercat acolo pentru prima oară, arta lui Raphael și Michelangelo, iar
stilul lui a devenit mai grandios, elegant și nobil. În urma asediului Romei din 1527, Parmigianino a
fugit în Bologna și s-a reîntors la Parma, unde a primit o comandă pentru a picta frescele dintro
biserică. În acea perioadă, conform unor însemnări, Parmigianino a devenit adept al alchimiei,
transformându-se într-un lunatic si lucrând foarte puțin la frescele pentru biserică. A ajuns la
închisoare după o perioadă, însa a scăpat. Specialiștii în artă presupun că Parmigianino a fost
primul artist italian care a făcut schițe, iar lucrările lui au influențat arta gravurii.
Mariajul
mistic
al Sf.
Caterina
Autoportret
în oglindă
convexă
Bunavestirea

8.

Tintoretto (1518-1594), unul din cei mai importanţi pictori manierişti veneţieni. A pictat pentru
biserici şi pentru notabilităţile Veneţiei. Celebru este ciclul de fresce pentru Scuola di San Rocco.
Unitatea compoziţiilor sale se realizează printr-un colorit vibrant şi printr-un clar-obscur fantastic şi
dramatic. Pentru energia sa fenomenală demonstrată în execuția picturilor a fost supranumit și "Il
Furioso", iar folosirea dramatică a perspectivei și a jocului luminii cu umbra a făcut din el un
precursor al stilului baroc. Tintoretto și-a dedicat artei toată energia și tot entuziasmul, lăsând
posterității o operă de o forță dramatică unică.
Minunea Sfântului Marcu sau
Miracolul savului
Leda şi lebăda
Sfântul Marcu salvând viaţa unui
sclav

9.

Paolo Veronese (1528-1588), pictor veneţian. În pictura sa predomină formele
opulente, lumina strălucitoare şi spaţiile vaste. Pictează femei cu păr blond bogat,
îmbrăcate în veşminte fastuoase. A fost un pictor italian din perioada târzie a Renașterii,
marcând trecerea spre Manierism.
Sf. Marc
Venus la oglindă
Ospățul în Casa lui Levi

10.

El Greco (1541-1614),
pictor spaniol, originar din Creta.
Stilul său se caracterizează prin
alungirea figurilor, senzaţia de
straniu a luminozităţii, irealitatea
compoziţiilor, care produc o
exaltare mistică.
Logodna Mariei

11.

Sculptura manieristă
Sculptura manieristă își găsește expresia în operele lui Giambologna (1529-1608),
sculptor italian de origine flamandă și, mai ales, în creațiile uneori bizare ale lui
Benvenuto Cellini (1500-1571), sculptor, giuvaergiu și miniaturist florentin.
Benvenuto Cellini:
Perseu
Pământul şi Marea

12.

Arhitectura manieristă
Exemplu de arhitectură manieristă îl constituie Palazzo del Tè din Mantova, realizat de
Giulio Romano (1499-1546). Și interioarele bibliotecii Medicea-Laurenziana din
Florența, realizate de Michelangelo, se înscriu în concepția manieristică. Alte exemple:
Villa Farnese din Caprarola, în apropierea Romei, Parcul din Bomarzo cu galeria de
monștri și figurile alegorice realizate în piatră.