Tatăl și cei zece feciori

2.

Lexic
• La drum
• Pe drum
• În drum
• Lângă drum

3.

Lexic
• A sprijini
• A se sprijini
• A-și spriini

4.

Lexic
• A ascunde
• A se ascunde
• A-și ascunde

5.

Alcătuiți enunțuri cu mai multe sensuri ale
cuântului drept
• Unghi drept
• A învăța la drept
• A merge drept
• A avea drept egal

Un tată avea zece feciori. Şi aşa cum se întâmplă câteodată, sa apucat bătrânul să-şi dea averea celor zece copii.
A împărţit-o în părţi drepte.
- O să mănânc la unul, m-oi odihni la altul… Că sunt copiii mei!
gândea bătrânul.
Puţină vreme după asta, plecă la fiul său cel mare.
- Voi sta la el la masă! îşi zise tatăl.
Dar buna prevedere îl făcea să-şi ia cu el bucate ce mai avea
prin casă: puţină brânză, pită şi vin.
Băiatul cel mai mare stătea la masă cu soţia şi copiii. Când
vede prin fereastră că vine tatăl, începe să ascundă sub pat
străchinile şi oalele cu mâncare.

7.

- Ce să-i mai dăm şi lui? zise şi soţia. N-avem destul copiii noştri ca
să-i hrănim?
Intră bătrânul în casă.
– Ei, ce mai faceţi? îi întrebă. Aţi stat la masă?
- Am stat! răspunde iute feciorul cel mai mare.
- Păcat - mai glăsuieşte bătrânul – v-am adu aicea în traistă nişte
buruieni de leac.
Caută în grabă nora în traistă şi află înăuntru brânza, pita şi vinul.
- Şi-acuma plec - a spus bătrânul - mâncaţi voi singuri ce-am adus…
- Văzuse, pasămite, cum se îngrămădeau pisicile şi câinii pe sub
pat, ca să mănânce mâncarea ce fusese ascunsă acolo. (…)

8.

Plecă. În celelalte zile a pornit iar bătrânul la drum. A mers la fiecare
dintre feciorii săi. Şi fiind acum sărac, niciunul nu-1 băgă-n seamă. Care
n-avea bucate!… Care n-avea loc!… Care, că are oaspeţi!… Şi tot aşa…
„Ei, iacătă - şi-a zis bătrânul - un tată a ţinut zece feciori, şi zece
feciori nu pot să sprijine un tată. Dar lasă, vor înţelege odată purtarea
ce se cuvenea s-o aibă!”
Nu s-a mai dus pe urmă la niciunul dintre feciori.
Văzând feciorii că nu mai vine tatăl, au gândit c-a murit, şi-au trimis o
slugă să vadă şi să iscodească.
Bătrânul a văzut că vine sluga. A umplut un ulcior cu pietricele şi a
început să-l zdrăngăne, să sune pietricelele şi a rostit ca pentru sine:

9.

Dragii mei dragi gălbenaşi, ce bine că v-am păstrat… Voiesc să fiţi
decât ai acelui fecior ce m-o iubi şi m-o îngriji mai bine!
Sluga a alergat îndată să vestească pe feciori că tatăl mai are un
ulcior plin cu galbeni şi c-a hotărât să dea ulciorul aceluia dintre
feciori care îl va iubi şi-l va îngriji mai bine. Să fi văzut cum alergau
feciorii şi nurorile cu pruncii după ele:
- Tătucă… Vin-la mine!
- Ba la mine…
- Noi te iubim mai mult!
- Ba noi…
Îi apucase dragostea de tată.
S-au luat la sfadă, care să-1 îngrijească, la care să stea, la care să
mănânce.

10.

Bun! a rostit bătrânul. Văd eu că mă iubiţi cu toţii. Voi sta pe rând la fiecare
câte o săptămână. Şi voi vedea eu cine mă iubeşte cu adevărat. Ulciorul îl
voi îngropa într-un loc ştiut numai de mine. Şi numai după moarte veţi afla
unde e.
L-au luat feciorii, l-au mângâiat, l-au îngrijit până la moarte; vroia fiecare
să-i arate cât îl iubeşte.
Când a închis ochii, bătrânul a lăsat o scrisoare la notar. Şi-n ea spunea
unde-i ascuns ulciorul.
Feciorii au alergat şi au dezgropat ulciorul.
În ulcior nu erau decât pietricele. Iar alături de el, un răvaş. În răvaşul
acesta le povestea, de-a fir-a-păr ce şi cum făcuse.
Abia atunci au înţeles feciorii greşeala pe care-o făptuiseră. Abia atunci au
înţeles mâhnirea din inima aceluia ce le fusese tată…

Tatăl și cei zece feciori

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.