Glandele salivare

1.

Glandele salivare.
Glandele salivare sunt glande anexe ale cavitatii bucale
fiind grupate in glande salivare principale sau mari,
care sunt perechi: glandele parotide, submandibulare
si sublinguale; si glande salivare mici sau accesorii.

2.

• Fistula salivara reprezinta o sechela relativ frecventa a plagilor regiunii parotido-maseterine si consta in
aparitia unei cai anormale de scurgere a salivei. Fistulele salivare se pot localiza atit in dreptul parenchimului
glandular, cit si la nivelul traiectului canalului Stenon.

3.

• Fistulele salivare
• Reprezinta cai anormale de scurgere a salivei la mucoasa sau la piele. Fistulele salivare cutanate se produc cu totul
exceptional la glanda submandibulara, niciodata la glanda sublinguala si cel mai frecvent la glanda parotida. Pot
interesa glanda însăşi ( fistulele parenchimatoase) sau canalul excretor-fistulele canalului de excreţie.
• Etiologia
• Traumatismele accidentale ale regiunii parotido-maseteriene sau geniene (in general plagi transfixiante) .
• Supuratiile glandelor parotide deschise spontan la piele;
• Litiaza glandulara complicata cu abces care fistulizeaza la tegumente;
• Inflamatii specifice ale glandei parotide abcedate sau ulcerate la piele (TBC, actinomicoza, lues);
• Tumori ulcerate.
• Un loc aparte in etiologia fistulelor salivare il ocupa traumatismele operatorii ca: incizii pentru deschiderea
supuratiilor de loja parotidiana si , exceptional, de loja submandibulara; prelevari biopsice, operatii pentru mastoida.
• Se produc fistule dupa parotidectomii subtotale cind s-a ligaturat canalul Stenon sau nu s-a realizat o sutura
corespunzatoare a plagii, sau s-a renuntat prea devreme la drenaj favorizand formarea unei colectii salivare de staza
(salivom), care nu se poate evacua prin canalul natural de excretie, exteriorizindu-se la piele printre firele de sutura.

4.

• Simptomatologia
Fistulele salivare nu provoaca tulburari importante, deranjeaza insa faptul ca saliva se scurge la
tegumente, cantitatea fiind mai mare in timpul masticatiei.
Daca fistulele sunt protejate de un pansament, acesta este in permanenta imbibat cu saliva
constituind un element de infirmitate pentru bolnavi. Clinic, fistula se prezinta ca un mic orificiu,
uneori abia vizibil, alteori infundat sau ascuns de un burjon( mugure granulativ). In fistulele posttraumatice, orificiul fistulos se gaseste de regula in plina cicatrice, fiind mascat de aceasta. Pielea
din jurul fistulei poate fi normala sau destul de frecvent prezinta un halou congestiv cu zone
macerate sau eczematizate din cauza scurgerii de saliva.

5.

• Tratamentul
Tratamentul profilactic - in plagile regiunii parotideo- maseterine sau geniene, in care este sectionat
canalul Stenon, se va cauta identificarea celor doua capete ale canalului, suturarea lor si realizarea
unui drenaj filiform prin canal cu ajutorul unor fire de setolina sau nylon . Cele mai bune rezultate se
obtin prin introducerea in canalul Stenon pe cale endobucala a unui cateter venos din politen care
depaseste zona de sectiune a canalului. Prin aceasta se forteaza eliminarea salivei, se creeaza si un
grad de vid tisular in interiorul glandei parotide unde uneori se formeaza un chist de retentie si astfel
se favorizeaza alipirea tesuturilor afectate si evitarea spatiilor moarte ,in care se acumuleaza saliva.
Tubul de politen sau cateterul venos este lasat pe loc cel putin 3 saptamani.

6.

• Sialorea (sau ptialismul)
reprezintă secreţia salivară excesivă, care se acumulează rapid în cavitatea orală, obligând pacientul
la deglutiţii repetate, fapt care induce o suprasolicitare a musculaturii suprahioidiene, precum şi o
discretă afectare a fonaţiei, în timpul somnului, atunci când reflexul de deglutiţie şi tonusul
muşchiului orbicular al gurii sunt diminuate, se asociază cu fenomene de scurgere a salivei din
cavitatea orală.

7.

• Etiologie: - iritația locală,oro-faringiană
- hipersecreţie salivară; dintre acestea, este binecunoscută sialorea abundentă din rabie.
- hipertiroidism
- insuficienţa renală cronică şi diabet
- intoxicaţiile acute cu plumb, mercur, crom, iod, precum şi cele medicamentoase cu
săruri de litiu şi derivaţi de pilocarpină induc hipersalivaţie.
- tulburare de deglutiţie, asociată cu hipotonia musculaturii pereţilor cavităţii orale.

8.

• Tratament: Formele uşoare şi tranzitorii de sialoree nu necesită niciun tratament. Înlăturarea
cauzelor iritative locale generatoare de sialoree vor normaliza implicit şi secreţia salivară. Pentru
formele severe, persistente, se poate institui un tratament medicamentos. Medicaţia anticolinergică
(atropină şi derivaţi) reduce producţia de salivă, dar are efecte secundare inacceptabile. Infiltraţiile
transdermice cu scopolamină au o oarecare eficienţă, dar sunt contraindicate la copiii sub 10 ani.
Pentru pacienţii cu control neuromuscular deficitar, s-au folosit diferite tehnici chirurgicale pentru
combaterea sialoreei severe:
• repoziţionarea canalelor Wharton sau Stenon, spre posterior, cu deschiderea acestora la nivelul
istmului faringian, ceea ce va permite deglutiţia mai uşoară a salivei şi astfel reducerea
fenomenelor de incontinenţă salivară.

9.

• Hiposialia reprezintă o diminuare a secreţiei salivare, de etiologie diversă.
Asialia reprezintă lipsa totală a secreţiei salivare, care se produce cu totul excepţional şi nu are
caracter permanent.
Etiologie: - induce cu emoţii sau stări de stres şi dispar odată cu înlăturarea factorului psihogen.
- se induce la pacienţii care prezintă dezechilibre hidroelecrolitice (ingestie insuficientă
de lichide, hemoragii importante, stări febrile din infecţii microbiene sau virale, afecţiuni digestive
asociate cu vomă sau diaree etc. ).
- administrarea pe termen scurt a unor medicamente, cum ar fi antibiotice cu spectru larg,
antihistaminice, antidepresive pot induce fenomene de hiposialie tranzitorie.
Cauzele hiposialiilor persistente sunt multiple, putând implica factori locali (fumatul, respiraţia
orală), dar mai ales factori generali care ţin de administrarea cronică a unor clase de medicamente,
afecţiuni neuro-psihice şi unele boli sistemice.