Managementul calității (tema 8)

1.

Managementul calității

2.

obiective
Să definească rolul standardizării,
Să cunoască conceptul standardizării,
Să expună obiectivele standardizării,
Să caracterizeze standarde naționale,
internaționale și europene.

3.

istoric
Prima organizaţie naţională de standardizare s-a înfiinţat în Anglia în
anul 1901. Ulterior, primul război mondial a obligat ţările beligerante
să-şi organizeze industria pentru a obţine o producţie rapidă şi în
concordanţă cu necesităţile economiei de război. În 1917 s-a înfiinţat
organizaţia germană de standardizare (Normenausschuss der
Deutschen Industrie) iar în 1918 au luat fiinţă organizaţiile americană
(American Engineering Standards Comittee) şi franceză (Commission
Permanente de Standardisation); în anul 1923 s-a înfiinţat Organizaţia
de Standardizare în fosta URSS.
Activitatea de standardizare s-a extins rapid şi după cum era de
prevăzut, dezvoltarea relaţiilor economice dintre ţări, precum şi a
tehnicii moderne, au impus derularea sa şi la nivel internaţional. În
anul 1928 s-a înfiinţat Asociaţia Internaţională de Standardizare (ISA),
care a devenit ulterior Organizaţia Internaţională de Standardizare
(ISO).

4.

conceptul
Standardizarea reprezintă
“activitatea specifică prin care
sunt stabilite, pentru
probleme reale sau potenţiale,
prevederi destinate unei
utilizări comune şi repetate,
urmărind obţinerea unui grad
optim de ordine într-un
context dat”.
În societatea contemporană,
standardizarea a devenit o
activitate de elaborare şi
implementare a unor
documente de referinţă
(standarde), conţinând
soluţii ale problemelor
tehnice şi comerciale,
referitoare la procesele şi
rezultatele acestora, care au
un caracter repetitiv în
relaţiile dintre partenerii
economici, ştiinţifici, tehnici
şi sociali.

5.

rolul
Standardele au caracter
facultativ, ele redând un
acord liber consimţit între
parteneri. Aplicarea lor
devine obligatorie prin
efectul unei legi cu caracter
general sau printr-o referinţă
exclusivă dintr-o
reglementare. Prin
reglementare se înţelege un
document care conţine reguli
cu caracter obligatoriu şi care
este adoptat de către o
autoritate.
standardizarea a devenit o
activitate de elaborare şi
implementare a unor
documente de referinţă
(standarde), conţinând
soluţii ale problemelor
tehnice şi comerciale,
referitoare la procesele şi
rezultatele acestora, care au
un caracter repetitiv în
relaţiile dintre partenerii
economici, ştiinţifici, tehnici
şi sociali.

6.

Activitatea de standardizare
urmăreşte în principal:
protecţia vieţii, a sănătăţii oamenilor şi mediului
înconjurător,
promovarea progresului tehnic, accelerarea înnoirii
produselor,
ridicarea calităţii şi competitivităţii mărfurilor,
facilitarea schimburilor naţionale şi internaţionale de
produse, servicii şi informaţii.

7.

Obiectivele de bază ale standardizării
a. Raţionalizarea economică depinde de capacitatea standardelor de
a promova constituirea unui mediu tehnic comun tuturor
întreprinderilor, prin asigurarea compatibilităţii şi interschimbabilităţii
componentelor şi produselor indispensabile programului industriei,
menţinând la un nivel minim posibil, diversitatea mijloacelor necesare
pentru atingerea scopului propus; acest deziderat este realizat prin
tipizare, unificare, modulare şi agregare
b. Asigurarea şi ridicarea calităţii produselor şi serviciilor
în corelaţie cu protecţia consumatorului şi a mediului
înconjurător se relizează prin precizarea în standarde a nivelului
minim al principalelor caracteristici de calitate, a metodelor de analiză
şi încercări, a modalităţilor de efectuare a recepţiei calitative a loturilor
de mărfuri, a condiţiilor de ambalare, transport, depozitare etc.
c. Facilitarea schimburilor de mărfuri şi informaţii tehnicoştiinţifice se realizează prin standardizarea terminologiei,
simbolizărilor, codificărilor etc., ajungându-se astfel la stabilirea unui
limbaj comun între părţile contractante în cadrul schimburilor
comerciale pe pieţele naţionale, regionale şi internaţionale.În
contractele economice se fac frecvent trimiteri la standarde
recunoscute de părţi, evitându-se astfel apariţia unor eventuale litigii.

8.

Clasificarea standardelor
În funcţie de subiectul abordat. Subiectele supuse
standardizării sunt produsele care aparţin unuia dintre
domeniile menţionate, existând astfel :
standarde referitoare la produse din domeniul
industriei,
comerţului,
construcţiilor,
agriculturii etc.

9.

Clasificarea standardelor
b. În funcţie de nivelul la care se referă şi implicit se
aplică, deosebim:
standarde de firmă;
standarde profesionale;
standarde naţionale;
standarde regionale;
standarde internaţionale.

10.

Standardele de firmă se aplică în cadrul regiilor autonome,
societăţilor comerciale şi altor persoane juridice care le-au
elaborat
Standardele profesionale se aplică în anumite domenii de
activitate, în cadrul organizaţiilor profesionale, legal
constituite.
Standardele naţionale sunt adoptate de către un organism
naţional de standardizare, aplicându-se la nivelul ţarii
respective; aceste standarde sunt puse la dispoziţia
publicului.
Standardele regionale sunt adoptate de către o organizaţie
regională de standardizare, având ca arie de aplicabilitate o
anumită regiune geografică. (ex: standardele elaborate de
către Comitetul European de Standardizare - CEN)
Standardele internaţionale sunt adoptate de către
organizaţiile internaţionale şi au ca scop facilitarea
schimburilor comerciale de produse şi servicii între ţări şi
dezvoltarea cooperării în domeniul activităţilor
intelectuale, ştiinţifice, tehnice şi economice.

11.

Clasificarea standardelor
În funcţie de conţinut sunt:
standarde cu caracter general
Standardele generale se referă la probleme de interes general
(ex: unităţi de măsură, clasificări, codificări, simbolizări,
dimensiuni etc.)
standarde de produs.
Standardele de produse specifică cerinţele pe care trebuie să le
îndeplinească un produs sau o grupă de produse pentru a fi
apte de utilizare. Pot fi complete sau parţiale.
o Standardul complet de produs se referă la un produs concret
şi reglementează toate problemele legate de acesta.
o Standardul parţial de produs se referă la una sau mai multe
probleme cuprinse într-un standard complet de produs.

12.

Structura standardului
I. Generalităţi
IV. Metode de analiză şi încercări
Obiect şi domeniu de aplicare
Principiul determinării
Clasificare
Reactivi şi materiale
Definiţii (terminologie)
Aparatură
II. Condiţii de calitate (condiţii
Epruvete
tehnice)
Modul de lucru
Dimensiuni şi parametri
Calculul şi exprimarea
principali
rezultatelor
Material
V. Ambalarea, marcarea,
Execuţie
transportul, depozitarea (şi respectiv
păstrarea
Proprietăţi organoleptice
Felul ambalajelor şi modul de
Proprietăţi fizice şi chimice
ambalare
Proprietăţi bacteriologice
Specificaţiile de marcare
Proprietăţi de disponibilitate etc.
III. Reguli pentru verificarea calităţii Locul şi procedeul de marcare
Condiţii de depozitare
Definirea lotului
Mijloace şi condiţii de transport
Luarea probelor
VI. Anexe
Condiţii de acceptare sau
respingere a lotului

13.

Conținutul
În capitolul I se precizează obiectul standardului prin
indicarea scopului, a modului de folosire, a eventualelor
denumiri vechi sau comerciale ale produsului etc. Tot în
acest capitol se face prezentarea tipurilor, sorturilor,
claselor, mărimilor cu indicarea, uneori a destinaţiei
acestora, precum şi a definiţiilor şi terminologiei specifice
Capitolul II include condiţiile tehnice de calitate
referitoare la formă şi dimensiuni; caracteristici fizice,
chimice, organoleptice; condiţii de funcţionare, fiabilitate;
condiţii de siguranţă şi protecţie a vieţii şi mediului
înconjurător.

14.

Conținutul
Rferitor la capitolul III, menţionăm că în relaţiile contractuale şi mai
ales în derularea contractelor, se operează numai cu loturi de mărfuri.
Având în vedere faptul că în sens general, lotul de marfă este definit ca
o mulţime finită şi omogenă de produse de acelaşi fel, în standard
trebuie precizate mărimea lotului şi cerinţele esenţiale pentru
asigurarea omogenităţii acestuia precum şi condiţiile de eşantionare
care trebuie respectate pentru a reflecta fidel unitatea şi
reprezentativitatea probelor. Acest capitol conţine şi condiţiile de
acceptare-respingere a lotului de produse verificat.
Capitolul IV prezintă metodele de analiză şi încercări la care
trebuie supuse produsele pentru a evita neconformităţile şi a răspunde
cât mai bine cerinţelor consumatorilor. De remarcat, că în prezent, se
constată o intensificare a preocupărilor pentru standardizarea
metodelor de analiză şi încercări mai ales în cazul bunurilor de
consum. Se pune accent în mod special, pe stabilirea metodelor pentru
determinarea aptitudinii de întrebuinţare; în principiu, o astfel de
metodă constă în a supune produsul la solicitări în condiţii identice sau
cât mai apropiate de cele care pot exista pe parcursul exploatării sale.

15.

Conținutul
Capitolul V face referire la condiţiile de ambalare, marcare,
transport şi depozitare. Standardizarea condiţiilor de
ambalare prin aplicarea unor prescripţii judicioase poate
conduce la evitarea pierderilor cantitative datorate
riscurilor de spargere, scurgere, risipire, alterare, furt etc.
De altfel, sosirea produselor la destinaţie în aceleaşi
condiţii în care se găseau la expediere este aproape tot atât
de importantă ca şi fabricarea produsului.
De asemenea, standardul poate avea ataşate şi anexe,
referitoare la unele probleme care nu au fost atinse în
conţinutul capitolelor menţionate şi care prezintă interes
în operaţiunea de standardizare, fabricare şi comercializare
a produselor .

16.

standard naţional
obiective principale:
îmbunătăţirea calităţii vieţii;
protecţia vieţii, sănătăţii şi
securităţii persoanelor fizice,
mediului etc.
recunoaşterea internaţională a
produselor şi serviciilor
româneşti;
stabilirea unui sistem unitar de
cerinţe pentru certificarea
conformităţii;
înlăturarea barierelor tehnice
din calea comerţului
internaţional;
reprezentarea intereselor
economiei naţionale în
activităţile de standardizare
internaţionale şi europene.
Prin standard naţional
înţelegem un standard aprobat
oficial de instituţia de
standardizare a ţării respective.
În Republica Moldova standardul
național este SM ( Standard
Moldovean)

17.

Standardizarea la nivel regional şi
internaţional
1946 a fost înfiinţată Organizaţia Internaţională de
Standardizare (ISO), cu scopul de a favoriza dezvoltarea
standardizării pe plan mondial, pentru facilitarea
schimburilor de produse şi servicii între ţări, pentru
dezvoltarea cooperării în domeniul activităţilor
intelectuale, ştiinţifice, tehnice, economice.
1961 Comitetul European de Standardizare (CEN - Comité
Européen de Normalisation)
1962 a fost înfiinţată o organizaţie similară, responsabilă
însă de domeniul electrotehnic, denumită Comitetul
European de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC)
1989Institutul European de Standardizare în
Telecomunicaţii (ETSI)

18.

obiectivele ISO
organizarea coordonării şi
unificării standardelor
naţionale; elaborarea de
standarde internaţionale,
conţinând prescripţii comune,
susceptibile de a fi utilizate la
nivel naţional şi internaţional;
organizarea schimbului de
informaţii între ţări, privind
activitatea de standardizare;
cooperarea cu alte organizaţii
internaţionale similare.
ISO acoperă prin activitatea sa un
vast evantai de probleme, cele mai
multe fiind legate direct de
interesele consumatorilor,
reflectate şi prin relaţiile sale cu
organisme precum: Centrul
Internaţional de Promovare a
Calităţii şi de Informare a
Consumatorilor (CIPQ);
Organizaţia Internaţională a
Uniunii Consumatorilor (IOCU);
Organizaţia Internaţională a
Muncii (OIT); Organizaţia
Naţiunilor Unite pentru Educaţie,
Ştiinţă şi Cultură (UNESCO);
Centrul Internaţional de Etichetare
(ILC); Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS) etc.

19.

Mulțumesc pentru atenție