Scarlatina. Cuprins Introducere

1.

Scarlatina
Autor: Miloslavschii Daniel
Grupa: M1929
Coordonator: Alexeev Tatiana

2.

Cuprins
Introducere
Etiologie și agentul patogen
Epidemiologie și căi de transmitere
Patogeneză și factori de virulență
Manifestări clinice
Forme ale bolii
Diagnostic
Tratament
Profilaxie
Concluzii
Bibliografie
2

3.

Introducere
3

4.

Etiologie și agentul patogen
4

5.

Epidemiologie și căi de transmitere
5

6.

Patogeneză și factori de virulență
6

7.

Patogeneză și factori de virulență
Mecanismul patogen al scarlatinei este complex și implică multiple toxine
și enzime produse de Streptococcus pyogenes. Unul dintre cei mai
importanți factori este toxina eritrogenă, care determină erupția cutanată
specifică prin afectarea pereților capilari și inducerea vasodilatației. În
plus, enzimele streptococice, cum ar fi streptolizinele și hialuronidaza,
permit bacteriei să distrugă țesuturile și să se răspândească în organism.
Această acțiune enzimatică contribuie la severitatea bolii și poate duce la
complicații locale și sistemice. Răspunsul imun al gazdei joacă, de
asemenea, un rol esențial în patogeneză. Interacțiunea dintre antigenele
streptococice și sistemul imunitar poate declanșa reacții autoimune, ceea
ce explică apariția unor complicații post-streptococice, precum
glomerulonefrita acută și febra reumatică.
7

8.

Manifestări clinice
8

9.

Manifestări clinice
Manifestările clinice ale scarlatinei sunt bine definite și se succed în mai
multe etape. După o perioadă de incubație de 2-7 zile, boala debutează
brusc, cu febră mare, frisoane, cefalee și stare generală alterată. Unul dintre
semnele cele mai caracteristice este amigdalita streptococică, cu durere în
gât severă și limfadenopatie cervicală. Erupția cutanată apare în primele
24-48 de ore și este fină, de culoare roșie aprinsă, mai accentuată în
pliurile de flexie (semnul Pastia).
Triunghiul nazolabial palid și limba zmeurie sunt alte semne distinctive.
După dispariția erupției, începe faza de descuamare, care poate dura până
la trei săptămâni. În această perioadă, pot apărea complicații, cum ar fi
glomerulonefrita acută sau febra reumatică, subliniind importanța
tratamentului adecvat și a monitorizării pacienților.
9

10.

Forme ale bolii
10

11.

Diagnostic
11

12.

Diagnostic
• Diagnosticul scarlatinei se bazează pe un cumul de criterii
clinice și paraclinice. Examenul clinic este esențial, iar medicii
identifică simptomele clasice, cum ar fi febra, erupția fină pe
piele, amigdalita pultacee și limba zmeurie. Pentru confirmarea
infecției, se realizează analize de laborator. Un test esențial este
cultura faringiană pentru detectarea Streptococcus pyogenes.
Totodată, analizele de sânge pot indica leucocitoză și creșterea
VSH. Un alt test important este determinarea nivelului ASLO
(antistreptolizina O), care indică o infecție streptococică recentă.
Diagnosticul precoce și precis este crucial pentru inițierea
rapidă a tratamentului și prevenirea complicațiilor.
12

13.

Tratament
Tratamentul scarlatinei se bazează în principal pe antibioterapie, care are
scopul de a elimina infecția streptococică și de a preveni complicațiile.
Penicilina rămâne opțiunea de primă linie, fiind administrată oral sau
injectabil. Pentru pacienții alergici la penicilină, se pot utiliza cefalosporine
sau macrolide. Pe lângă antibiotice, tratamentul simptomatic include
administrarea de antipiretice pentru controlul febrei, hidratare adecvată și
repaus la pat. Gargarele antiseptice și analgezicele locale pot ameliora
disconfortul orofaringian.
Monitorizarea pacientului este esențială pentru a detecta eventualele
complicații post-streptococice, precum glomerulonefrita acută și febra
reumatică. Tratamentul corect administrat reduce semnificativ riscul
acestor complicații și asigură o recuperare completă.
13

14.

Profilaxie
14

15.

Concluzie
• Scarlatina rămâne o infecție streptococică frecventă la copii, dar
cu un prognostic bun dacă este diagnosticată și tratată la timp.
Recunoașterea rapidă a simptomelor, precum febra, erupția
cutanată și amigdalita streptococică, permite inițierea timpurie
a tratamentului antibiotic, prevenind astfel complicațiile grave.
Managementul adecvat al bolii implică nu doar administrarea
corectă a terapiei, ci și respectarea măsurilor de prevenție, cum
ar fi igiena riguroasă și izolarea pacienților infectați. Aceste
măsuri sunt esențiale pentru a limita răspândirea scarlatinei în
comunități și colectivități de copii.
• Deși scarlatina nu beneficiază de un vaccin specific, educația
privind igiena și monitorizarea pacienților joacă un rol crucial în
prevenirea focarelor și în menținerea sănătății publice.
15

16.

Bibliografie
• https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-deafectiuni/scarlatina
• https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiunimedicale/scarlatina-cauze-simptome-tratament
• https://www.medicover.ro/despre-sanatate/scarlatinaetiologie-simptome-si-diagnostic,704,n,295
• https://repository.usmf.md/bitstream/20.500.12710/10475/1/
PCN_51_Scarlatina.pdf
• https://boliinfectioase.usmf.md/sites/default/files/inlinefiles/GHID-BOLI-INFEC%C8%9AIOASE-LA-COPII.2015_1.pdf
16